Cel mai bun parenting îl găsești în Biblie – Cateva ganduri bune din partea unui om al lui Dumnezeu

Cel mai bun parenting îl găsești în Biblie

1. Nu uita că tu ești responsabil pentru punerea principiilor în viețile copiilor tăi. Dumnezeu îl alege pe Avraam pentru că știa că va fi un tată bun, care va pune principiile sfinte în copilul său (Genesa 18:19). De citi: Proverbe 22:6; Psalmul 119:9; Copiii tăi vor semăna cu tine, vor lua obiceiurile si comportamentul tău, nu vor face ce spui, ci ce faci, cum copilul unui fumător nu își ia în serios tatăl care, ținând țigara în mână, îl amenință: “Îți tai degetele dacă te prind că fumezi!” Vorbele acestea sunt o glumă pentru copil.

2. Nu uita să le povestești copiilor de minunile lui Dumnezeu. Paștele a fost instituit de Dumnezeu ca sărbătoare pentru evrei mai întâi, iar apoi Prin Hristos pentru noi toți, tocmai ca să ne facem timp să le povestim copiilor nostri de tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi (Exod12:24-27). Când evreii au ieșit din Iordan, a cărui curs a fost oprit de Dumnezeu, Acesta le-a poruncit să facă o movilă din 12 pietre imense, pentru ca ai lor copii să întrebe ce-i cu ele, iar ei să le povestească de minunea întâmplată (Iosua 4:7).

3. Nu uita să petreci timp de calitate cu copiii tăi. Cartea Proverbe este de fapt sfatul unui părinte preocupat de copilul său. Copiii sunt o sugativă de emoții pozitive sau negative. Ei se hrănesc cu ele. Pot fi otrăviți sau binecuvântați de tine. Exemplul lui Jonathan Edwards este de urmat, acesta petrecea cel puțin o oră cu cei 11 copii ai săi în fiecare seară, iar apoi în binecuvânta pe toți. Toți 11 au fost oameni de succes, iar generațiile care au venit din ei au dat Americii oameni de cea mai bună calitate, doctori, bancheri, afaceriști, politicieni, decani, etc…

4. Nu încuraja fratii să se urască prin favoritismele făcute de tine doar unora – Iacov a arătat fățiș că are o simpatie pentru Iosif și i-a dat o haină deosebită (de firmă am spune azi), iar frații lui de atunci l-au urât și nu au mai putut să-i spună nicio vorbă bună (Genesa 37:3-4). Nu fă greșeala să faci din copiii tăi pe unii preferați, iar pe alții ignorați. Chiar dacă în inima ta vei avea simpatii, nu arăta asta, fii la fel de iubitor cu toți.

5. Nu tolera greșelile fiilor tăi – Eli a mustrat doar verbal faptele de curvie și de furt pe care fiii lui le făceau în Casa Domnului, iar blestemul pus de Dumnezeu peste casa lui a fost ca niciun om născut în această familie să nu moară de bătrânețe (1 Samuel 2:22-25;29;30). David a fost un rege excelent, însă un tată prea tolerant. A eșuat în cel puțin trei cazuri. Pe Amnon nu l-a pedepsit pentru violarea sorei vitrege, pe Absalom nu l-a necăjit prea tare pentru că și-a ucis fratele vitreg, iar apoi i-a permis faptele de rebeliune care au culminat cu o răscoală, iar pe Adonia nu l-a mustrat deloc în viața acestuia, ceea ce a dus la o mândrie grozavă care l-a costat chiar viața (2 Samuel 15:14; 1 Imparati 1:5-6; Proverbe 13:24).

6. Nu uita să-ți binecuvintezi copiii. Binecuvântarea este foarte importantă. Ea valora mai mult decât tot aurul pentru copiii evreilor din Vechiul Testament. Vedem o bătălie acerbă a lui Iacov pentru binecuvantatea tatălui său, iar aceasta chiar a dat rezultate când Iacov a plecat la Laban. După 20 de ani adunase mai multă avere decât socrul său (Genesa 27:28-29; 30:30; 31:29). Primii creștini obișnuiau să sufle peste copiii lor care plecau de acasă și să le zică: “Luați Duh Sfânt!” Acestea au fost primele cuvinte spuse de Domnul Isus ucenicilor după înviere. Iar această binecuvântare dădea o protecție aparte copiilor. Nu uita să pui Numele și Duhul lui Dumnezeu peste copiii tăi și astfel să-i binecuvintezi!

Cu prețuire,
Toni Berbece

https://toniberbece.ro/cel-mai-bun-parenting-il-gasesti-in…/