De ce COVID-19 a fost blând în România. Numărul deceselor nu a trecut încă de 1.000

Prof. Dr. Olga Simionescu a explicat de ce în România infecţia cu noul COVID-19 a fost mai puţin agresivă decât în ţările din Vest.

Advertisement

Dintre toate ţările lovite de COVID, România pare una dintre cele mai norocoase. Numărul deceselor nu a trecut încă de 1.000. Specialiştii din întreaga lume sunt curioşi să descopere de ce Vestul Europei a fost lovit de boală mult mai agresiv decât Estul.

„Teoria cultă a văzut aceste diferenţe prin faptul că estul Europei este vaccinat BCG. Această vaccinare împotriva tuberculozei se ştie că nu ţine mai mult de câţiva ani, mai mult de zece ani maximum şi consider că nu este o explicaţie foarte bună”, a spus prof. dr. Olga Simionescu.

„Vă amintiţi despre lucrarea intens dezbătută a primilor chinezi care au făcut serotipurile L şi S, acea abordare simplistă. Dar ei înşişi au recunoscut în Wuhan existenţa a două categorii principale de pacienţi: pacienţi care evoluau agresiv şi pacienţi care evoluau foarte puţin agresiv. Alţii au spus: e totuşi un virus cu ARN şi la fiecare pasaj face 6 mutaţii şi ar putea să existe explicaţii pentru serotipuri cu comportament diferit. Totul este încă în studiu”, a comentat specialistul.

„A existat şi aşa numita – denumită de noi, ironic – genă dacică.

S-a mai vorbit despre faptul că locuitorii aşa-zisului bloc estic sau sovietic sunt disciplinaţi, că toată lumea a stat în casă, în izolare. În care dintre variante aţi dori să credeţi?

Eu am crezut de la început că noi avem un seroptip blând, asta este părerea mea personală”, a conchis Olga Simionescu.

Sursă: Mediafax
Advertisement