Rugăciune de iertarea păcatelor către Domnul Iisus

Rugăciune de iertarea păcatelor care se spune către Domnul Iisus. Această rugăciune este bine să fie zisă ca să aline sufletele celor apăsați de păcate și greșeli.

Iertarea celor care ne-au greșit este încurajată în creștinism pentru a ne curăţa sufletul. Dar la fel de importantă este iertarea de sine, care atrage şi iertarea lui Dumnezeu.

“Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.” (Matei 6:14)

Rugăciunea purifică sufletul şi permite smerenia sufletului. Dumnezeu iubeşte recunoaşterea greşelilor şi ascultă rugăciunea prin care omul cere iertarea grşelilor şi ajotr

Nimic nu e mai iubit de Dumnezeu şi nici o cerere nu e mai repede auzită cum e rugăciunea prin care omul cere iertarea greşelilor şi putere şi ajutor pentru îndreptarea lor, ea împiedică uşor pedepsirea lor, chiar dacă e vorba de greşeli destul de grave.

Iertarea este benefică pentru împăcarea sufletului, dar are impact puternic și asupra sănătății și a corpului. După ce spuneți această rugăciune de iertarea păcatelor, va scădea nivelul hormonilor de stres, scade tensiunea arterială, dispar durerile cronice, tulburările de somn și anxietatea.

Rugăciune de iertarea păcatelor

“Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Preamilostiv, Răscumpărător al celor păcătoşi, pentru mântuirea neamului omenesc ai lăsat Cerurile şi Te-ai sălăşluit în valea aceasta mult păcătoasă a plângerii şi ai primit pe Dumnezeieştii Tăi umeri neputinţele noastre şi ai purtat durerile noastre!

Sfinte Pătimitorule, ai fost rănit şi chinuit pentru păcatele şi fărădelegile noastre şi de aceea noi înălţăm către Tine, Iubitorule de oameni, rugăciuni smerite. Primeşte-le, Preabunule Doamne şi Te pogoară către neputinţele noastre şi păcatele noastre nu le pomeni! Iartă-ne Doamne Iisuse Hristoase!

Cel care prin Sângele Tău ai înnoit firea noastră cea căzută, înnoieşte-ne, Mântuitorul nostru şi pe noi, cei care ne aflăm întru stricăciunea păcatelor şi mângâie inimile noastre cu bucuria desăvârşitei Tale iertări! Iartă-ne, Doamne Iisuse Hristoase!

Cu tânguire şi lacrimi de pocăinţă fără de măsură, cădem la picioarele milostivirii Tale Dumnezeieşti. Iartă-ne Doamne Iisuse Hristoase! Curăţeşte-ne, Dumnezeul nostru, cu Harul Tău cel Dumnezeiesc, pe noi toţi, de toate nedreptăţile şi fărădelegile vieţii noastre, ca întru sfinţenia iubirii Tale de oameni, să-Ţi mulţumim pentru toate milele Tale, să lăudăm Preasfânt Numele Tău, dimpreună cu al Tatălui şi al Preabunului şi de Viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!”