Scrisoarea unei fetițe din Vaslui pentru primar. I-au dat lacrimile când a văzut ce îi cere

I-a fost dat să trăiască simplu, cu puțin, dar cu mult respect și dorința de a deveni om mare. Singura șansă este să învețe bine, lucru de care este conștientă. Însă apar și impedimentele.

Advertisement

De această dată, tehnologia, care este acum liantul între a învăța și învățător, iar ei salvarea de a ieși din întuneric.

Scrisoarea unei fetițe din Vaslui pentru primar

O elevă din comuna Șuletea, județul Vaslui, i-a scris primarului comunei o scrisoare emoționantă prin care l-a rugat să îi împrumute ori să îi cumpere un telefon mobil cu care să poată face școală online, cu promisiunea că, atunci când va primi alocația, îi va plăti în rate.

Copila a întâlnit probleme atunci când a fost nevoită să fotografieze temele făcute pentru a le trimite învățătoarei, din cauza faptului că nu funcționa camera telefonului, de aici și hotărârea ei de a-i scrie primarului comunei.

„Locuiesc împreună cu părinții mei și cu ceilalți șapte frați. La școală mai mergem doar șase, restul lucrează deja în diferite colțuri ale țării. Sunt conștientă că singura noastră șansă pentru a reuși în viață este să învățăm bine. Am apreciat întotdeauna că ne-ați sprijinit și ați fost alături de noi (…).

Acum, cu această nebunie care ne ține departe de băncile școlii, singura noastră legătură cu profesorii noștri este mediul online. Momentan folosim toți telefonul mamei mele, dar nu reușim să ținem pasul cu acest sistem de învățământ, datorită lipsei unui alt telefon.

Știu că aveți un suflet bun și vă rog cu toată ființa mea să îmi împrumutați și mie un telefon, iar dacă nu aveți unul disponibil, v-aș ruga să îmi cumpărați dumneavoastră unul în rate, iar lunar, când voi primi alocația, vă voi aduce numaidecât banii. Promit să nu vă dezamăgesc și vă mulțumesc aniticipat”, este scrisoarea fetei.

Răspunsul primarului

„DAA! Răspunsul meu este afirmativ, îți voi da un telefon în stare perfectă de funcționare pentru a-ți face temele la timp, copil minunat! Am primit această scrisoare pe Messenger de la o fetiță, elevă a școlii noastre! Pur și simplu mi-au dat lacrimile! Am vorbit dimineață cu directorul scolii și mi-a confirmat că sunt peste 30 de elevi în această situație! Nu au telefon, nu mai vorbim de tabletă sau de laptop, pentru a interacționa cu cadrele didactice online!

Am o veste bună și pentru elevii care dispun de telefoane și nu au date mobile: la sfârșitul săptămânii vom putea utiliza internetul gratuit prin WI-FI, în punctele stabilite din fiecare sat! Astfel, am rugămintea la voi, prietenii mei dragi, care v-ați schimbat Smartphone-ul și vreți să aduceți o bucurie, să îl donați pe cel vechi cu toată bucuria unui elev nevoiaș din comuna noastră! Noi promitem că vom face poze și vă trimitem fiecăruia dintre voi bucuria și zâmbetul copilului norocos! Distribuiți vă rog, mobilizarea ne va ajuta copiii să țină pasul cu profesorii”, a scris pimarul comunei pe Facebook.

 

Sursa:  https://playtech.ro/stiri/scrisoarea-unei-fetite-din-vaslui-pentru-primar-i-au-dat-lacrimile-cand-a-vazut-ce-ii-cere-120236?utm_source=ImpactPUSH&utm_campaign=unici&utm_content=ImpactPUSH&utm_medium=push

Advertisement