Toţi bolnavii de Covid-19 vindecați de medicul Virgil Musta se întorc la spital. Care este motivul

Medicul Virgil Musta, care a vindecat peste 400 de oameni infectaţi cu coronavirus, vrea să-i readucă la spital pe toți cei care s-au vindecat, în cadrul unui program fără precedent desfășurat la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

 

Potrivit opiniatimisoara.romedicul Virgil Musta vrea să îi cheme înapoi la spital pe toţi cei care s-au vindecat, peste 3 luni, pentru a fi introduşi într-un program de recuperare pulmonară şi cardiacă.

“Vrem să îi rechemăm peste trei luni pentru a vedea dacă se mențin leziunile pulmonare și, dacă da, vor fi introduși într-un program de recuperare pulmonară în spitalul nostru. La COVID apar modificări care pot evolua ca boli cronice de plămâni și cardiace. Vrem să evaluăm asta și să recomandăm pacienților să beneficieze de recuperare pentru îmbunățirea stărilor clinice”, a declarat Virgil Musta, potrivit sursei citate.

Medicul a precizat că este convis că, din cauza Covid-19, pot apărea modificări și la nivelul inimii și că dorește dezvoltarea unui studiu clinic împreună cu specialiști de la Institutul de Cardiologie.

Virgil Musta spune că majoritatea pacienţilor au fost deja de acord cu această procedură şi că, în momentul în care proiectul va fi demarat, aceştia vor fi contactaţi.

Sursa:  https://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/toti-bolnavii-de-covid-19-vindecati-de-medicul-virgil-musta-se-intorc-la-spital-care-este-motivul.html?utm_source=ProTV&utm_medium=Social