Un sigiliu de lut din timpul regelui biblic Iosia a fost descoperit în Ierusalim

Arheologii din Ierusalim au descoperit un sigiliu de lut vechi de 2600 de ani care are inscripționat numele unui membru al curții regelui biblic Iosia.

În urma săpăturilor efectuate la situl arheologic Givati din Cetatea lui David, a fost descoperit sigiliul de aproximativ un centimetru pe care se menționează în ebraică „(aparținând) lui Natan-Melec, slujitor al regelui”.

Aceasta este prima dovadă arheologică a numelui biblic Natan-Melec, potrivit unui comunicat al City of David.

El este menționat în 4 Regi 23:11 în contextul în care regele Iosia a înnoit legământul cu Dumnezeu privind urmarea poruncilor Lui.


„A nimicit caii pe care regii lui Israel îi așezaseră în cinstea soarelui înaintea intrării templului Domnului,
aproape de locuința eunucului Natan-Melec cea din Parvarim,
iar carul soarelui l-a ars”.


„De vreme ce el nu este menționat cu nume de familie, doar cu numele propriu, putem înțelege că a fost o persoană destul de faimoasă în Ierusalim la mijlocul secolului al șaptelea î.Hr., în timpul regelui Iosia”, a spus Anat Mender-Geberovich de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Sigiliul de lut este de mici dimensiuni și era utilizat pentru semnarea corespondenței. Foto credit: Eliyahu Yanai / City of David

Sursa: Basilica.ro

Foto credit: Eliyahu Yanai / City of David