Valul de CANICULĂ se prelungeşte până în OCTOMBRIE! România, ȚINTA FENOMENELOR EXTREME

Chiar dacă septembrie este la doar o zi distanță, canicula nu se dă bătută!

Toamna se anunță extrem de călduroasă și cu furtuni de vară.

Din cauza schimbărilor climatice, anul 2019 ar putea rămâne în istorie ca unul dintre cei mai fierbinți ani de până acum.

Potrivit specialiștilor vara se prelungeşte în septembrie, când temperaturile se anunţă mai mari decât media normală de toamnă şi poate chiar şi în octombrie, relatează peotv.ro.

Septembrie – depășesc 30 de grade. Precipitații luna septembrie – deficitară. Octombrie și noiembrie – același semnal, temperaturi medii mai ridicate decât normalul”, a declarat Floriana Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

În această toamnă revin furtunile, îndeosebi în prima lună.

Este adevărat. Apa Mării Mediterane, Negre, Oceanul Atlantic – mai ridicată decât normal.  Vor fi formațiuni ciclonice care aduc ploi, furtuni de vară. Ploaie cu caracter torențial. Ploi scurte. Căderi de grindină, a completat Floriana Georgescu.

sursa Știrescu.ro